Dragi utilizatori ai platformelor găzduite în ReteauaEDU.ro,
Ultimul an școlar a fost unul provocator pentru Asociația Pro ADC. Resursele pe care le avem la dispoziție sunt limitate. Acest lucru a făcut ca serviciile pe care le oferim prin ReteauaEDU.ro să nu fie mereu la același nivel calitativ ca în anii trecuți.
Astfel, am luat decizia de a renunța la serviciile gratuite oferite școlilor prin ReteauaEDU.ro, respectiv:
- Platformă eLearning, servicii complete: acces la platformă Moodle – Simplified, găzduire, mentenanță și suport, fără limită de utilizatori activi.
Data închiderii: 31.08.2021, o dată cu finalizarea anului școlar 2020-2021.
Calendar de închidere:
- 31.05 – 30.08.2021 – exportul datelor (individual, fiecare utilizator interesat). Acordăm asistență, la cerere.
- 31.08.2021 – limitarea accesului la platforma școlii
- 01.09.2021 – suspendarea conturilor din ReteauaEDU.ro, administratori, profesori, elevi
- 30.09.2021 – ștergerea completă și irecuperabilă a tuturor datelor, conținut și utilizatori
Din 01.10.2021 ReteauaEDU.ro va găzdui doar resurse pentru elevi.
Luăm în calcul oferirea posibilității de a organiza concursuri pentru elevi. Vom reveni cu detalii.
Cursurile pentru profesori vor putea fi accesate din noua noastră pagină:https://provocare.asociatiapro.ro.
Pentru școlile care doresc să dețină o platformă Moodle standard (versiunea 3.10) putem să oferim contra cost DOAR servicii de găzduire și mentenanță.
Ce se va întâmpla din 01.10.2021:
- Platforma școlii dumneavoastră, de forma nume.reteauaEDU.ro NU va mai exista.
- NU vor mai exista utilizatorii în platforma școlară ReteauaEDU.ro, dar nici în concursuri & proiecte.
- Materialele încărcate în toți anii de colaborare NU vor fi mai putea fi recuperate.
Recomandări:
- Exportați resursele încărcate.
- Exportați activități și resurse create în Moodle. Acestea vor putea fi refolosite doar într-o altă platformă Moodle.
- Exportați utilizatorii din baza de date și alte rapoarte de care ați putea avea nevoie.
- Solicitați asistență pentru export la adresa help@elearningsoftware.ro.
- Analizați dacă doriți să continuați activitatea cu o platformă Moodle standard, contra cost.
Vă mulțumim pentru colaborarea din toți acești ani. Am învățat atât de multe de la dumneavoastră, din fiecare interacțiune pe care am avut-o. Cu bune și cu rele, a fost o experiență de viață frumoasă.
Rămânem ai dumneavoastră, prin proiectele Asociației.
Urmăriți-ne în continuare pe canalele noastre:
- https://www.youtube.com/asociatiaproADC
- https://www.facebook.com/asociatiaproADC
- https://www.instagram.com/asociatiaproadc/
- https://asociatiapro.ro/blog
- https://provocare.asociatiapro.ro/
Ultima modificare: joi, 13 mai 2021, 09:30